Новости

25 октября 2024 г

Start concurs „Cum ajunge lumina în casa mea” ediția a II-a

Întreprinderea de Stat „Moldelectrica” anunță lansarea celei de-a doua ediții a concursului național „Cum ajunge lumina în casa mea”. Acest concurs, devenit deja o tradiție, aduce două noutăți importante în ediția din acest an: mai multe premii sunt puse în joc pentru participanți, iar concursul este acum deschis și elevilor din clasele gimnaziale.

Condițiile de participare rămân neschimbate: fiecare participant va trebui să prezinte un material video sau o animație de cel mult 2 minute. În aceste creații, concurenții vor descrie, în cel mai creativ mod posibil, cum ajunge lumina în casele lor și vor evidenția importanța meseriei de energetician.

Perioada de desfășurare a concursului este 25 octombrie – 30 noiembrie 2024, iar evaluarea lucrărilor va avea loc în două etape:

    Evaluarea Locală, organizată la nivelul Sucursalelor Î.S. „Moldelectrica” (Nord-Vest, Nord, Centru și Sud), unde se vor selecta câte trei dintre cele mai reușite materiale din fiecare regiune.
    Evaluarea Republicană, în cadrul căreia vor fi analizate cele 12 lucrări selectate la nivel local. Dintre acestea, vor fi premiate trei creații care se vor clasa pe locurile I, II și III.

Lucrările pot fi trimise pe adresa de e-mail [email protected], cu mențiunea „Concurs - Cum ajunge lumina în casa mea” ediția în titlul mesajului.

Pentru mai multe detalii și instrucțiuni de participare, consultați următorul link: [Aici].

Î.S. „Moldelectrica” invită toți elevii să participe la acest concurs, care nu doar că promovează creativitatea, dar și subliniază importanța energiei electrice și a celor care se dedică acestei meserii vitale.

Последнее обновление: 25.10.2024