Новости
Lansarea licitației internaționale pentru proiectarea și construcția liniei electrice aeriene 400 kV Bălți – Suceava (tronson Republica Moldova)
Întreprinderea de Stat „Moldelectrica” informează despre lansarea procedurii internaționale de achiziție pentru servicii de proiectare și lucrări de construcție a porțiunii naționale a liniei electrice aeriene (LEA) 400 kV Bălți – Suceava, pe teritoriul Republicii Moldova. Procedura este desfășurată în conformitate cu regulile de achiziții ale Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) prin intermediul platformei electronice ECEPP, în perioada 31 iulie – 15 septembrie 2025.
Anunțul de participare la licitație, împreună cu documentația aferentă, este disponibil publicului la adresa: https://ecepp.ebrd.com/delta/viewNotice.html?displayNoticeId=38771817.
Obiectul licitației îl constituie: proiectarea și construcția liniei electrice aeriene de înaltă tensiune, de 400 kV, cu o lungime estimativă de circa 48 km, ce se va întinde de la Stația Electrică Bălți până la punctul de interconectare cu rețeaua de transport a energiei electrice a României. Conform cerințelor tehnice, pe traseul liniei vor fi instalați în total 145 de stâlpi metalici, dintre care 21 de piloni de întindere și 124 de piloni intermediari. Structura va fi complet echipată cu elementele de conductoare, izolatoare, componente de protecție și elemente de susținere, conform standardelor internaționale aplicabile, precum și normelor tehnice și reglementărilor din Republica Moldova.
Implementarea acestui proiect face parte dintr-un program național de interconectare a sistemului electroenergetic al Republicii Moldova cu rețeaua de transport a României și, implicit, cu Sistemul Electroenergetic Continental (ENTSO-E). Linia Bălți – Suceava este o componentă strategică a infrastructurii energetice transfrontaliere, menită să asigure consolidarea securității energetice, creșterea capacității de import-export de energie electrică, precum și facilitarea participării Republicii Moldova la piața regională de electricitate.
Proiectul este realizat de Guvernul Republicii Moldova, prin Ministerul Energiei și Î.S. „Moldelectrica”, cu suportul financiar acordat de Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), Banca Europeană de Investiții (BEI) și Cooperarea în cadrul Facilității Investițiilor pentru Vecinătate (NIP).
Последнее обновление: 31.07.2025